Se poate?

                                                                  Mi-am croit din

                                                                  nelinisti si disperare

                                                                  o panza care

                                                                  mi-a astupat poarta

                                                                  catre inima,

                                                                           credeam ca nimeni

                                                                           nu va indrazni

                                                                           sa ridice macar un colt

                                                                           sa arunce o privire!

                                                                 Dar tu? Tu?

                                                                           Pe tine nu te-am

                                                                           stiut

                                                                           si totusi ai intrat

                                                                           fara sa bati

                                                                           sau sa-ntrebi daca se poate.

                                                                                          Mircea Marcel Petcu

cerul vazut.......

"E noaptea cea mai lungă,

să fructificăm fiecare secundă,

sărută-mă cu foc în priviri topite de dor

să se aprindă de la lumina buzelor noastre în cor

felinarele piticilor, căutători de comori,

ce au ieşit să vadă stelele ascunse printre nori.

În această noapte de magie plină

mi-am desenat colorat cu speranţă divină

dorinţele pe harta agăţată la intrarea în inimă;

gnomii iviţi din pântecul pământului, protector,

o vor găsi şi fericiţi, în taină, îmi vor da ajutor

pentru a-mi împlini aleasa menire

de a trăi doar impregnată cu dulceaţă de iubire"

                                                     Simina

Un vis.....

Traiesc clipe ratacite

In noptile nedormite

Unde visele, de tine bantuite

Mi se par clipe, din rai rapite...

Unde inima mea insangerata

De lacrimi inundata,

In tacere inecata,

Ar vrea sa zboare, macar o data

Sper inima ta indepartată,

Sa zburam printre nori

Si sa-ti spun de o mie de ori

Cel mai important vers:

Te iubesc...

                 de  Manuel Gabriel Danca

            

doar...in bratele tale

Iubirea a fost un dar

Fără de hotar

Ce m-a strigat pe nume

Eu n-am avut habar

Ea mi-a fost felinar

În astă lume

La ea în braţe, e liniştea la care am tânjit

La ea în braţe, e viaţa pentru care-am fost sortit

La ea în braţe, e frumuseţea clipelor din zori

La ea în braţe, e răsuflarea venită printre nori

Când cerul a tăcut

Ea m-a găsit pierdut

În pragul disperării

Când chipul mi-era slut

De umbre din trecut

Ea m-a redat visării

Un sfarsit e un inceput- Celelalte Cuvinte

Suflet nefericit,

Visul tau nu s-a implinit.

Suflet nefericit,

Cat ai plans, cat ai suferit.

Tot ce-ai iubit,

A fost durere.

Ce-ai pretuit

A fost parere. 

Uita tot ce-ai pierdut, 

Tot ce-ai vrut, tot ce n-ai avut.

Uita timpul ce-a trecut,

Un sfarsit e un inceput.

Un sfarsit e un ïnceput ...

Adună-mi, mamă, umbra - Maria Gheorghiu

Adună-mi, mamă, umbra cu lopata

Şi vars-o în grădină printre crini,

Să nu te vadă cerul cand te-nchini

La umbra unui vis zdrobit cu roata.

Cand ţi se umple perna de lumini

Visează-ncet, să nu se scoale tata,

Adună-mi, mamă, umbra cu lopata

Şi vars-o în grădină printre crini.

Au tras în mine rudele şi gloata

C-am desenat pe prispă zei străini,

Nu da crezare, mamă, sunt lumini

Din visul meu pe care arde roata.

Adună-mi, mamă, umbra cu lopata...

Daca ne-am ucide unul pe altul ...

Dacă ne-am ucide unul pe altul

Privindu-ne în ochi,

În ochii noştri în jurul cărora

Genele stau ca o coroană de spini

Care-ncunună definitiv

Orice privire,

Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit

Cu dragoste fără de ţărm în ochi,

Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:

Mori,

Mori, dragul meu,

Va fi atât de bine,

Vei rămâne numai cu mine,

Tu, cel născut din cuvânt,

Vei cunoaşte gust de pământ,

Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile

Împletindu-ţi prin ele mâinile,

Cu nenţeleasa bucurie

De-a nu mai fi pentru vecie...

Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:

Mori, draga mea,

Iubita mea cu frunte de octombrie

Cuprinsă ca-n icoane

De nimb rotund de moarte,

Mori,

Lasă-ţi culorile în flori,

Pletele lungi cărărilor

Şi ochii luciu mărilor,

Să ştii

De unde să le iei,

Când vei veni...

Dac-am muri deodată împreună

Ucigaş fiecare şi victimă,

Salvator şi salvat,

Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,

Mult după ce nu vom vedea...

                                                                                                  Ana Blandiana