Doamnă, o să te ating cu mintea. o să te ating și o să te ating și o să te ating până când deodată o să-mi zâmbeşti, obscen de timid (doamnă, o să te ating cu mintea.) O să te ating, atât, uşor şi tu o să devii cu totul, cu infinită uşurinţă poemul ce nu-l scriu.
Ce fel de fiinţă sunt eu,
de nu
ştiu despre mine decât atât,
că iubesc ?
Iar dacă arborii înfloriţi,
scuturându-se,
pot grăi despre ceea ce-i tulbură,
eu ce pot ?
Te-aş uita pentru o vreme,
dar nu aflu în mine momentul
desprinderii.
Caut un anotimp al desăvârşirii,
al cuvântului-rod.
Cu
cât drag, inimii, în nesfârşita ei dăruire,
îi va fi dat să umple atunci
cupa gândului...
Încă te silabisesc tăinuit, cu uimire.
Încă îmi
îndulcesc buzele
cu şoaptele dorului mocnind în candoare.
Ca şi cum
trupul meu ar fi dat pe rând
vârstele înapoi,
făcând pe sub arcul
înfiorării tale
ultimul salt...
Ţi-aş da pace pentru o vreme,
dar
nu aflu în tine decât
speranţă sfioasă de cântec,
ingenuă răsucire de
sunet
pe lujerul
unui vis...
Mi-aş vrea veşmantul rupt din cerul pur, Ţesut din aur şi argint şi umbre, Tivit cu soare, noapte şi azur, Şi cu paing de raze şi penumbre, Şi la picioare-aş vrea să ţi-l aştern, Dar sant sărac - şi nu am decat vise! Să calci uşor cand visele se cern, Căci calci pe vise - şi pot fi ucise!
Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.
Astfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu
mai vreau decepţii, vreau singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi
abandona.
Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,
La o nebunie, la un
ultim glonţ
Ultima speranţă, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar
găblonz.
Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.
Te-am iubit
desigur, cum mi-ar sta să neg...
Şi cu pasiune, şi cu voluptate
Şi credeam
în tine, vrednic şi întreg.
Hai, întinde mâna pentru
despărţire
Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb
Salutări miresei,
salutări la mire,
Poate se rezolvă toate între timp.
Întră în mulţime,
nimeni n-o să ştie
Două, trei persone care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte
scurta nebunie
Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.
Firea ta ciudată
n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită,
te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!
Vezi că se
confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc
Totuşi
ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.
Întoarce-te cu spatele la ce iubeşti.
Şi stai dreaptă. Nu te uita la mine. Da?
Respiră-n trei secunde. Şi închide ochii.
Stai unde te-am aşezat eu. Nu te clinti.
Aşa.
Acum, în timp ce eu mă îndepărtez de tine,
Ridică-ţi mâinile, uşor spre nivelul capului,
Până devin, paralele cu pământul nostru.
Întinde-le iubito, întinde-le ca nişte aripi mari.
